Din marmură mai fină ca petala
Madonna se ridică tristei fețe,
În duhul ei de har și frumusețe,
Să mângâie tăcerea cu sfiala.

Trupul divin aproape că respiră,
Deși pierdut din lume ni se pare,
Așa cum luminează câte-o floare
În noaptea care crește și se miră.

Nu pot să nu simt sfânta rugăciune
Din ochii celei singure-n durere,
Sau poate taina de-a avea putere
Fiindcă Iisus e fără stricăciune.

Florina Ladislau