mine de fier
în munții amprentelor,
săpate în piele…
Doamne, o să schimb Polii
cu palmele mele,
o să las pelicanii năuci,
zburând în derivă spre Nord,
pe panglici magnetice noi…

tu unde te duci,
om-pasăre, cu umerii goi ?
coboară o clipă, ți-aș zice,
îți izbucnesc penele,
ca niște muguri,
din cicatrice…

dar nu-ți zic…
lumea-i o tablă de sticlă
pe care eu încă
n-am scris nimic
o să te-aștept la marginea ei,
în Sud,
colorându-i ghețarii
cu verde crud…