Din vârf
eu vă observ,
ultima cupă vărsată,
nu rămâne decât uluire.
Și n-avem țară,
n-avem sat,
muzicienii lui Dumnezeu și ai Mamonei,
barzi în exil
ce într-o limbă care nu-i a lor
declamă versuri.
Cosmosul este un semicerc
pe care eu îngrop,
un nor de tul
în intriga evenimentelor;
de copil
mă mișcam cu privirea în pământ,
încă mai am dâre de salivă
pe gură
și nu sunt decât o umbră,
o pisică care cască,
din ochii ei, da, vă observ
și nu rămâne decât uluire.