Lasă-mă,uită-mă,îi zise ea lui,
Îmbrățișându-i gura cu o floare,
Culeasă de pe ochiul lui căprui,
Cel stâng,în care spumegă o mare.

Te las,te uit,îi zise și el ei,
Lăsându-se iubit primăvărește,
Atent să-și zburde turma lui de miei
Pe pântecul unde iubirea-i crește.

Hai sa fugim,strigară amândoi,
Să ne uităm sau să murim odată,
Ziseră-n lacrimi împărțind la doi
Minutul de durere vinovată.

Se desparțiră și se tot uitară,
Plângând,râzând și toate celelalte,
De mii de ori în minunata seară
În care s-au iubit pe săturate.