Eu am pierit din cauza darurilor
Nu pentru ca nu le-aș fi ingropat în mine
Ci îngroparea prea adîncă mi-a întins rădăcinile spre alt cer
Și nu unul cunoscut, ci unul doar al altora
Acum ,aici aștept să pier din nou căci ăsta-i darul meu
Totu-i o furtună ,făr să o vezi ,doar să o simți nu pe hîrtie ,nu în vis
Sunt eu,focul și furtuna
Focul mă ademenește ,mă strigă pe un alt nume pe care nici el nu-l cunoaște
Eu ce voi face?Dar tu?
Unii în fața furtunii se cutremură ,închizîndu-se într-un ou
Alții aleargă disperați în adăposturi desenate de Soare
Apoi sunt unii care închid ochii
Și simt curenții ,furtuna-i decît un zbor
Îmi întind aripile lepădate și cusute din lacrima lungă a universului
Făr să-mi pese
Făr să mă tremur
Făr să mă ridic căci uneori căderea-i o înălțare mai mare
Și dacă
Apoi cînd îi deschid sunt altceva,dacă cînd îi închid sunt altcineva mă gîndesc să nu-i închid sau deschid
Am să-i scot căci ei m-au ucis ,m-au dezorientat ,
Au aprobat zîmbind somnul vieții
Eu nu i-am vrut căci rece a fost simțirea ,nu erau ai mei ,nu-i cunoșteam
Apoi am știut că eram din bucăți greșite antagonice ,ce fiecare-și dorea altceva
Atunci le-am stăpînit ,dar nu cu biciul ci le-am înecat în adevăr și au renăscut iubire
Însă lumea era prea mică,nu m-a cunoscut și strigam:
-Sunt eu înțelepciunea nu mai fiți proști ,iar ei își astupau urechile
-Sunt eu iubirea nu mai lăcrimați sufletul
-Sunt eu adevărul ,nu mai acoperiți lumina.
Atunci ei toți mi-au întors spatele și mi-au aruncat o hîrtie pe care nu scria nimic
Apoi am citit în pagina următoare ,următoare...
Într-un tîrziu mi-au spus:Noi călătorim într-o corabie care eșuează .
Aripile tale ne pot salva pe toți?
Știu UNUL care poate ,dar pe el nu-l vreți.
Noi nu vrem să fim mîntuiți ci doar să trăim.