ni se ivesc triști pruncii
gravă întâmplare nașterea: mustul culorilor devine instantaneu vin
precum cel de împărtășanie, ei îl iau cu luare aminte și …plâng
văd pete uriașe foindu-li-se în jur
deodată surâd curat: ,,voi veți muri înaintea noastră…’’
cu fiecare zi trecută adună decepții, contrarietăți, umbre – sunt obligați să pășească deși ei știu să zboare…
vicii și virtuți confuze le siluiesc voința până la uitarea definitivă a tristeții dintâi
au orbit, muțit, surzit, au paralizat, tactilul le este precum al unei statui
asediați de norme, pseudo-trăiesc fără simțul zborului – au umplut deja un țarc numit societate…
ar râde acum în poala Morții, îmbătrâniți, dar mustul culorilor l-au pierdut demult…
și-odată cu el și știința surâsului