Și dacă timpul

Alunecă, se zice spre un sfârșit

E poate o poveste

În ea, cu un miez de mit

Ce fost-a plăsmuit:

De un popor

Și l-a lăsat în urmă

Pentru noi , cei din viitor,

Iar el, poporul, misterios a dispărut

De pe acest pământ

Pe care se succed, mereu la rând

Mari cicluri rupte în ere

Sortite poate din Înalte Sfere

Ce poartă câte un nume

Legat de un metal:

Aur, argint, bronz , sau fier

Învăluite și ele de mister

Și-n Marea Trecere

Fiecare e aidoma cu un val

Cu un început și un sfârșit

Iar între ele, pământul de multe ori rămâne sterp, rănit

De atâta siluire

Făcută pe nedrept

Fie de forțe cu loc nedeslușit,

Sau... chiar de oameni

Prin timp doar trecători

Ce mereu se vor,

Stăpânitori, nemuritori.

Uitând că deasupra lor

E Cel ce e în toate

Și-al lor Ocotitor.



23 - 26 11 2012