Cartea Poemelor

*** 41 ***

Mladioasa salcie





Se scutură papura, când vântul bate mai tare,
Iar spicu’-i împraștie puful fin, pretutindeni,
Acoperind precum o pojghiță de gheață, balta, pe alocuri;
Uneori, de printre mătreata băltii, strânsă-n jurul săbiuței,
Sare cate-un pui de broască,
De parcă-și cată locul un’ să locuiască până va fi mare,
Iar glasu-i scurt și sacadat, se răsfrânge
Către lanul lung de trestie, plin de amfibieni
Locuind în armonie, în lumea lor măreață,
Apărată de rădăcinile imense, dintre smârcuri,
Rareori lăsată la lumină, căci…
Apar pe baltă, oamenii
Și doar mlădioasa salcie, îi ascunde de ei…






Își pleacă chipul către apă…
De parcă i-ar aduce un omagiu, respectuoasă,
Când rădăcinile și le răsfiră pe pământul ce-o hrănește
Iar părul, înverzit în muguri, i se revarsă,
Cu ochii, scorburi mici;
Sprâncenele, șanțuri adânci
Prin care mișună termitele, în drumul către casă;
Se privește, mlădioasa, în oglindă,
Așteptând copilașii să revină,
Cu drag, să le zâmbească
Atunci când…
Cununi, din părul ei,
Va să le facă…





©Th3Mirr0r