omăt pe tină-o să se prăbușescă/ strivind o frunză moartă pe jumate
treceau mereu a ciorilor armate/ ca dor de păsări să înabușească
și gîndurile mi-au cam fost curmate/ străin sunt Doamne Dumnezeu ferească
în fața iernii bruscă nefirească.
m-afund în cramă după căi urmate

apoi spre dimineață mă recaut/ și mă extrag din cupa cea cu vin
un zori de zi cu multă rouă caut/ dar omul de zăpadă doar devin
zadarnic îmi cîntați sonete-n flaut:
Din nord petale de albeață vin.