în poiana mărului
prea multe eve țes pânză fină de
văduvă neagră
în jurul ochilor tăi adormiți

nu o poți zări pe Maria cum
îți întinde două mâini cu inele pe
măsura ta

trezește-te scoală-te soarele
a răsărit de mult
deșertul înaintează an cu an cu an
de câte ori va trebui să renaști
încă
nu cunoști melodia
cu inima orbită mori
de sete lângă izvorul
de apă vie