Cules de gândul ce îl port în minte
Precum o poamă din livada verii
Urmașilor lăsa-voi za averii:
O mână, peste ani, de oseminte.

Dar de m-or plânge frații mei și verii
O să-mi aduc și din mormânt aminte
Ca noaptea, -n somn, în visul lor cuminte
Să le dau Cartea: marginea Poverii.

Odaia-mi, loc de veghe, mă suportă
Așa cum ai avea-n călcîi un spine
Cum n-ar mai curge sînge prin aortă.

Ființa mi-e clădită din suspine
Dar sub a lirei karmică escortă
Trebăluiesc ca mort printre destine.