Tăceri ce bîntuie stinghere
Poteci ce se afundă fără sens,
Sînt clipe pline de nimicuri
Hîrti nescrise aruncate la gunoi.

Hătișuri îndesate de himere
Răstălmăciri ce nu-și au sens,
Și teori banale ce se pierd în șiruri
Atît noi oare mai avem?

Se tot explică că e bine totul
Și ce pe roze e clădită viața,
O hărmălaie de cuvinte aspre
Se înconvoaie peste casa noastră.

In toată nebunia asta
Sufletul se sparge-n mii de cioburi,
Și pulbere îmi e fereastra
Ce se numește viitorul.