În ultimul timp oamenii m-au tot întrebat, unde e?
Și m-am prefăcut că nu înțeleg și le spuneam
La mine nu a nins, la mine e soare, un soare prăpădit
Pe colțul din dreapta al foii, zâmbeau și veneau la masa mea
Să scrie și ei sub acest soare prăpădit, ceva miraculos, să vindece
Sau să trimită dincolo, mama mă sună și ea, unde e?
Eu îi spun, sunt bine mamă, am fost cam răcită
Am avut timp de remușcări, aici la mine cuvintele se preling
Pe pereți ca-ntr-un tablou de Dali, la marginea patului
E o baltă de povești când mă dau jos mă scufund
Și de aceea nu reușesc să răspund la ușă
Dar stai fără griji, aici nu plouă, nu alunec pe stradă
Doar prin cuvinte, ți-am mai spus, am făcut o pârtie uriașă
M-au ajutat toți vecinii când au văzut mormanul de imaginație
De la intrarea în bloc, s-au dezbrăcat și au trecut la treabă, și-au rupt cătușele
Unii chiar aripile le-au scos de sub unghii și au muncit alături
În ultimul timp copiii la școală mă întreabă și ei, unde e?
Se obișnuiseră dimineața când intru în clasă să le povestesc
Despre piesele în care a jucat și cum pielea lui se făcea de catifea
Și spectatorii nu mai știau dacă într-adevăr cortina a căzut sau pielea
S-a întins peste ei ca o plasă de pescar în căutare de hrană
Toată lumea aude cum el mișcă în mine, cum vorbește
Cum se plimbă pe stradă cu gesturile mele, numai că nu-l văd
Morala ar fi, că orice femeie poartă în ea un bărbat
Pe care nu-l va naște niciodată, îl ține acolo în pântec doar pentru ea
Uneori se observă cum abdomenul se umflă, uneori nu mai poate
Și e gata să-l expulzeze, să spună cât de mult îl iubește