în brațele mele
e cel mai frig

în brațele mele
moare copilul din mine
ca în brațele unui militar
pentru care camaradul de război
și-a dat viața

ca în brațele unui tată
pe epoleții căruia gradele iernii se așează
precum primele semne ale singurătății

în brațele mele
inima a fost ca un capitan
care s-a scufundat odată cu nava lui

eu nu am
nu am un arbore genealogic al zâmbetelor
am doar cioturi, am doar scorburi de întuneric în soarele
despre care povestiți ca de un basm, în mine demoni și îngeri stau pe malurile
sângelui iar eu refuz să le ofer corăbii
le refuz lupta pentru mine

sunt un puzzle atât de dificil încât
nici Dumnezeu nu-mi mai găsește capătul
orașul mă îmbracă precum un ritual gotic, am pășit de mult
peste granița unde nici Azazel
nu se încumetă să treacă

și cine ești tu străine
cine ești tu de îndrăznești să vii dupa mine
când în urma mea oamenii se prăbușesc precum clădirile
în urma unui cutremur

de ce mă apuci de mână și nu mă lași
să mă scufund în cochilia amarurilor mele
de ce îmi transformi visele în avioane de hârtie și lași să taie
curenții prezentului până la împlinire, de ce îmi mâzgâlești
prin carne păpădii când uraganele poartă numele meu

eu nu mai cred în nimic
în jurul inimii toate venele înnodate
înăuntru un copil trage o linie pe ziduri în urma ta
în fiecare zi mă rog la un înger surd

cine ești tu să jefuiești un om de vise?