De câte ori se deschide o ușă
zâmbetul uită nisipul urechilor,
nasturii cămășii de argint se închid singuri,
cocoșii cântă întâmpinând zeii.

Poate că de frig și de foame nu se mai poate muri
și totuși,
de la fereastra mea
am văzut trecând un pâlc de călăreți
pe trotuarul de vizavi
urmărind un singuratec (așa îl numeau toți),
care nu vroia să închidă ochii
(pentru puțin timp) spuneau ei, călăreții.

Odată cu mileniul
din oase ne vor crește aripi,
tălpile vor călca norii în pas de cadență,
umbrele vor fi murit cu mult înaintea noastră.