prima dată când m-am plimbat prin lume
cu torța în mâini
am pârlit câțiva nori care cu obrăznicie
strângeau frunți
nu vedeam decât cerul pietruit de
trecători

dintr-o bucată eram
pe atunci
linia vieții trecea prin inimă
câteva crestături de timp se arătau
chipului meu încă nemirosind
a mână de om

au trecut mulți pe acolo dar
nimic
nimeni nu m-a mișcat

unul singur
a știut cum să mă cuprindă
într-un fel
lipicios

am devenit

o libertate
deasupra apelor stăpână
văd lumea cu alți ochi
de piatră