duc litera la gură spre a rosti destinul
acelui om ce-n mine își rostuiește timpul
crezînd că-i loc de șagă mereu visînd festinul
de nuntă ori de moarte, cum hotărî Olimpul.
n-ascultă înțelesuri, e în eternă ceartă
cu valuri furioase ce peste el se-abat
tu afli-Nțelepciunea doar ridicînd o piatră
la el înțelepciunea e-n sticle de Sabat.
în bahic rațiune se crede zeu suprem
nu vrea princepe-n sine că-n sinea lui doar Eu-s
și strînge cosînzene de sticle în harem
vrînd clar să-l detroneze din jilțul său pe Zeus.

duc litera la gură... m-oi despărți de mine
și nemurind voi scrie mai lin clipa ce vine.