la nesfârșit
venele mi se amestecă
în încheieturi
cu ochii pe jumătate goliți
caut să-mi spăl obrajii de orice urmă de atingere
după scârțâitul
ce tot vine din spatele ușilor închise în urma ta

oceanul lipsește în această dimineață
în locul lui s-au așezat mii de fluturi
ce îi imită fidel mișcările

mici îngeri cu aripi tatuate
înfățișând chipuri
pe care lacrimile se preling acid
în reflexiile date de un soare brutal
peste pământ
și peste noi
iubito/
acum pot întodeauna cu o scânteie
Să improvizez un apus
și nopțile cu apa învolburându-se
sub pleoapele ce cad
ca o piatră de mormânt
peste mine


tăcerea învăluie împrejurimile
în voaluri închise
spațiile
împarțite pe orizontal
în nuanțe și acorduri diverse
și mi-am zis
o să uit ziua
o să uit scârțâitul făcut pentru prima dată
de ușa de lemn după care
nu mai poate exista noi
ci doar tu și eu
delimitați în spații pe orizontală
cu buzele frânte
în acorduri ușoare de sfârșit.