ce ne împiedică să fim fericiți? pe buzele voastre
de atîția ani această întrebare și mult mai multe
răspunsuri. cerul atît de albastru încît se rupe sub greutatea albastrului,
apa atît de proaspătă, rece și limpede că vitele își cufundă capul
să-și fure imaginea oglindită.

ce ne împiedică să fim fericiți e tocmai
fericirea.

petrecem foarte mult timp în cădere
să aflăm dacă jos ne așteaptă ceva
o suprafață elastică, apă sau granit.
nu știm ce va fi cum nu știm
dacă vom penetra suprafața
sau vom fi aruncați mult mai sus.

în ce fel vom fi fericiți
dacă știm ce este fericirea:
asemenea celui înfometat care cunoaște
îndestularea
dar nu o poate avea,
asemenea celui însetat care știe că oricît ar bea
nu-și va potoli niciodată setea.

cerul atît de gri că se coboară să ne lingă
buzele uscate,
apa atît de fadă și de caldă
încît vitele își cufundă capul tot mai adînc în căutarea unui curent rece și proaspăt
pînă se-neacă.

ce ne împiedică să fim fericiți?
copilul care aruncă jucăria scumpă cumpărată de părinți
pentru a se bucura de o monedă strălucitoare de 5 bani,
bătrînul mulțumit de liniștea gîndurilor sale care-l apropie de moarte
în apropierea copilului,
tînărul îndrăgostit și singur în așteptarea femeii
care nu are
să mai vină.

cădem și cădem împreună
cu pulsul.
subțire ne lăsăm în gînduri, gîndurile
în carne, carnea. în vis, visele.
în culori cădem, în culorile pămîntului,
pietroase, în amintirile ce se sparg ca sute de baloane
fără confetti.

ce ne împiedică să fim pentru o clipă fericiți
cînd reușim să alungăm durerile și tristețile și rămînem împăcați
în fața întunericului
în fața unui cîmp verde
în care se ascund smaralde
printre șerpi verzi veninoși?

nimic nu ne împiedică să fim fericiți -
decît fericirea.
ca o dragoste mare imensă
pe care o trăim preț de o viață numai ca să ne dăm seama la sfîrșit
că există o dragoste
mult mai mare.