Încerc să sparg din capete pătrate
Se crezând fiecare-n rol
C-o demnitate
Peste-un spațiu gol...
Titulatură parcă de-o antichitate
De sacrificii
Cu mișcări deja prestabilite,
Fără artificii;
O-mpărțeală de elite
Straniu înșelătoare în potențe
Când tocmai capu-i limitat
Și nu sunt eminențe,
Niciun învățat.
O damă ar fi suprema piesă
Ce-și ia trofeele,
O prințesă
Sărind paveele
Ștergând pe tabla-ncarerată
Orice oponent,
Neînduplecată,
Admirator fervent
De-o dinastie simulată, crudă,
Cu apoteoza în eliminare
De mulți plebei cu mintea nudă
Sacrificați cu-nfrigurare,
Trimiși în față
Zdrobindu-se printre călări
Ce-și schimbă gând când frâu înhață
Și pintenii se-nfig în scări,
Iar minți pierzându-și rațiune
Alergă strâmbe pe la colțuri
Lovind pieziș cu-nșelăciune
Scurtând din capete, luând moțuri
Să-și urce-ntre pereți de fildeș
Ambiții-n labirint, creneluri...
Un joc simbol cu crez în leș
De miliarde de dueluri
Falsificând realitate
De culori;
Alb doar o castitate
Cu-ntunecimea de fiori
Când totu-i gri
Cu șterse tonuri
Și-n viață nu-i doar a muri
Și nu din ”tabula rasa” nasc tronuri...
Dar l-am uitat
Pe unicul
Încoronat
Pitit în spate, pudicul,
Inertul răsfățat ce-nfige șișul
În tot ce-atinge
Fără niciun scrupul, crud,
Fetișul propriei imagini de-a învinge
Chiar cu ascunzișul de-un trecut feud
Învățat, el cu slugi,
Să nu știe de ”doare”
Pân’ la tipu-n blugi
Ce a ieșit din dogme ca magicianul
C-o mișcare iute...
Îi dejoacă planul,
Spiritu-și ascute
L-învățând cuvântul; că tot ce-i... și moare!
09.12.2011