Aproape că simțeam în cimitir
un gust de drojdie acră,
de cer încăpățânat să nu ningă
de piatră de cruce care trage
să se rupă în colțuri.

În pronaosul bisericii un brad
de Crăciun
mirosea a sărbătoare.

Pășeam în jurul sicriului
privindu-l,
un bărbat aproape înecat
în giulgiul ca spuma de mare,
un mort tot mai mic,
scufundându-se între stâlpii evangheliei.

Mi-am ridicat fruntea spre lumină.
Am citit numele lui pe perete.
Am găsit și numele meu de sfântă.
Eram înrudiți.