Norii îmi par vârcolaci de fum,
cerul o mare de cristal,
iar ea pășea pe pardoseala de scrum
și se aprpia încet, pe Pietonalul Unirii, de mine,
în cascade de fântâni arteziene,
cu-n imens curcubeu deasupra capului de aur
și un zâmbet amăgitor pe colțul buzelor de safir...

Câtă grație în mișcările tinerei fete,
balerină a străzilor adormite!

Clădirile păreau că fac reverențe
și chiar turla bisericii Sf. Parascheva părea
a se îndoi de la mijloc pentru a-i săruta degetele picioarelor
de parcă ar fi fost însăși Fecioara Maria
cu pruncul în brațe, călare pe măgar
și în păr presărat nisipul Egiptului antic.
Și Luna, celesta Lună, incesta Lună
ce preacurvi cu Soarele pentru a primi lumină
se desprinse din cer și se coborî în pletele ei
răsfirându-le pe obraji.
Pietonii, marionete într-o piesă regizată de ea
rămân ca-n afișe, cu gâturi sucite
înspre ea.
- Cât e ceasul?
- E încă devreme.
- Mergem la o cafea?
- E deja târziu. O să beau o bere.
- Da, da! Și eu un suc, sau... o margarita...
Dar până la urmă eu am băut o vodcă și ea un sherry
pe terasa îmbuibată de lume din parcul Eminescu,
unde statui ai marilor oameni ai locului
ne numărau paharele pentru a le scrie în operele lor,
pe care noi, amanți ai nopților de vară,
le pecetluim cu-n sărut, dulceața iubirii.
Cred că m-am îndrăgostit și focul arde în mine
și ochii mă dor de chipul ei prea femeie
și...
Doamne, ce-i cu mine...!?