vorbele se rostogolesc în fundal
ca un tors de pisică
te prefaci că asculți
înnodând mai departe gândul zilei

s-a copt iubirea
a căzut în putregaiul toamnei
o scormonim din când în când
ca pe jăratec
ascultând pocnetul castanelor
expulzate dureros din coaja țepoasă

din cornul unui vânător
curge înserarea peste dealuri
cerbii alungați își lasă
urmele-nverzite lângă râu

suntem ferestre de tren luminate
trecând în viteză prin labirintul interior
inventând mereu o data (nu dată?) nescrisă
o sărbătoare