Să fie oare o rugă către speranță, cer,
”A Dio” spus cu patos, cu suflet îndoit?
Sau e o-ncercare încă de-a înmuia un fier;
Chemare ”ad io”, ție, ce-ai vrea-o nesfârșit!?

Ori doar e un nume scurt de masculin iubit,
De cea ce-și plânge odor tânjit, într-o vocală;
Un ”Adi... o” în suspin, iertare spus cerșit
Sau pierderea de tot, răpus de timp, de boală!?

Este mai mult de-atât, e legământ curmat,
Cuvântu-n sine capăt, în pierderi inegal;
”Adio” suferind și pedepsind păcat
Sau egoism, un dig, curmând retur de val!

O sabie-i, de-o parte lăsată ca să cadă
Pe cordul sângerând, la cel tăiat din gânduri!
Este ultimul spus, sfârșit de serenadă
Eliberând sau poate lăsând amor, să-l spânzuri!
07.01.2012