nu te-am întrebat niciodată
din ce uitări este vioara ta
sau la ce lumină îți citești singurătatea
pe clape
te ascult des
și când amestec culoarea semaforului
cu ploaia

iarna asta am îmbrăcat-o într-un copac
s-o vadă soarele doar când plâng
să se destrame câte puțin
din steaua ei de gheață

ieri mi-am așezat apusul într-un ghiozdan tăcut
jumătate era plin cu linia orizontului
și-am scris despre iubire cu tălpile ude de lună
luna aceea nouă cu gustul lacrimii
tu știi

e noapte
ascult mă împart pe căi necunoscute
te rog alungă-mă din cânt
dă-mi degetele visului să îi trec desculță pragul
și capul să nu îl mai întorc în umbre

scriu pe sunetele tale
durerea vorbește în locul nostru
poate mâine nu voi mai găsi
un loc din care să plec

Ileana Popescu Bâldea
31 ianuarie 2013