Am stat un ceas la poarta vremii
și batalioanele treceau,
plângeau în ploaie toți curtenii
pentru lumina ce pierdeau.

O noapte-ntreagă-am ascultat
cum regele tăia făra-ndurare
și apa se amesteca
cu sânge și cu raze și cu sare.

Doi popi priveau cu ochii în pământ
căci cerul li se părea prea strâmt
și plin de raze-mprăștiate.

Am stat un ceas la poarta vremii...
raze nu, ploaie nu, sare nu...
doar cer.