a dat o monedă timpului să stea
dar timpul i-a sărutat ochii și a plecat

a dat o monedă morții să vină
dar moartea s-a sinucis de rușine

a dat o monedă fericirii să o recunoască
dar fericirea a luat chip de șarpe

a dat o monedă speranței
să o ridice ca din pământ
dar speranța i-a vorbit de durere

de atunci femeia s-a dat deoparte
și gustă din țipătul legănat al ploii
stă față în față cu vântul
acoperind cu grijă tălpile în cenușă

o femeie își duce în brațe frica
o sărută pe frunte în timp ce o plimbă
prin bietele drumuri cu buzunarele rupte