Am o brichetă... vrei să ne cunoaștem ?

pe tata nu mai apuc să-l văd decât
pe la miezul nopții.
atunci când în mijlocul fazei de emergență spirituală,
apare de la muncă.
tata e zidar.
are venele-ngroșate la gât.
în timp ce înghite praf
poate și plânge ascultând
muzica intermitentă
emisă de un vechi casetofon
pudrat cu var - ca obrajii virgini ai unei domnișoare de pe Șelari, 5.

Mama e vânzătoare de papuci în piață.
pe ea o văd dimineața pe geam plimbând
un câine lepros.

Pe mine nu mă văd niciodată.
fiindcă sunt doar un truism decupat
dintr-un caiet dictando -


Iar lumea în care
se sufocă orice semn lingvistic
și orice arbitrarietate a lui
plonjează printr-un impuls gregar
în respirația ta caldă - germinând de fericire
pe când gândurile-ți murdare zburdă
...o grămadă de ciorapi în culori de curcubeu
îmbrăcând picioarele mele de ateu,
pe plaiuri mai bune, mai aproape de ieri.
fără zei, fără noroc, fără tăceri...

am o brichetă... vrei să ne cunoaștem ?