Am sufletul îmbrăcat cu iedera timpului;
Nu mă mai văd dintr-atâta verdeață
Ce se ține de mine fără trecerea anotimpului
Să-mi păstreze o fațadă de nou, de dulceață.

ÃŽmi deschid din oblonu-n fereastra de-oglinzi
Și mă uit să pătrund luciul sticlei de-argint
Cum cometa trecândă vrei cu mintea s-o prinzi,
S-oprești din distrugerea-i, de-alergat se pierind.

În colțul privirii-mi zăresc chip tot la fel
Ce-l transpun peste praf ce din mine-am desprins
Și în ramă l-așez, fostul eu adorat băiețel
Se topind în obrajii de-ado’ cu iubirea aprins.

Privesc holograma ce-mi vine prostește s-o plâng
Și-am căldura încă din sticla ce rază-mi trimite;
Mi-ating fața cu mâna și-n inimă simt că mă strâng
Un amar de amintiri, tot mai grele, tot mai multe primite.

Doar iedera casei e la fel, doar de verde-i mai deasă
Și urcă pe mine, mă mângâie, m-atinge pe piele
Și-ncet, încet crește, se strânge, de drag nu mă lasă...
E picul din suflet prelinsu-n afară, mă păzește de rele!
01.02.2012