Cândva toate lucrurile
se puteau număra...
prin ele însele,
prin mine însămi.
Am numărat cel puțin până la patru:
o furtună mare,
care mi-a smuls acoperișul viselor,
două morți cu priviri înverzite
și o singură dată a fi.
M-am născut, m-am murit,
m-am mestecat și m-am azvârlit în mine.
Numerele s-au uitat,
nici măcar nu s-au retras în minus.
Nimeni și nimic nu se mai numără,
nenumărat de-a valma
somnul putred a venit tiptil,
mi s-a așezat la picioare
și-mi linge din palmă
linia vieții.