Cum am putut iubirii preț să-i dau,
Să-i dau sărutului valoare,
Cum pot ca dorul inimii să-ți iau,
Și-n schimb să-ți dau ceva ce doare?

Cum pot cu un sărut să te trădez,
Cum pot ca gândul meu să te rănească,
De ce purețea-n suflet ți-o pătez,
Și-n glastra de iubire doar buruieni să crească?

De-atunci, o stea de David în frunte am,
Și-o vede chiar și luna noaptea-ntreagă,
Că eu sunt Iuda, trădătorul calm,
Ce are-n pieptul său inima neagră.

Și cu păcatul meu să te hrănesc,
Să simt durerea sângelui ce frige,
Și chipul tău, în veci să ți-l doresc,
Doar luna, mila mea o poate plânge.

Și-n lacul meu de lacrimi trădătoare,
Tu ai venit, chemată de-a mea lună,
Și cu-n sărut, iubire iertătoare,
M-ai înălțat în inima ta bună.