îți zugrăvești viața, ți-o scrii direct cu unghiile
fiecare perete are partea lui de trăire
și tot atâta depresie

nu e nici o gură să stri-ge, oho,
câte obsesii ascunde această cameră
și cum nu știu, doamne, nu știu să trăiesc altfel
decât până la filtru, până când degetele se îngălbenesc,
până se usucă și cad

aici ai doar oglinzi care te privesc
de parcă niciodată nu te-au mai văzut
cască ochii, cască ochii, poți muri mâine
la fel de împăcat de parcă nici nu ai fost,
memoria păstrează doar ceea ce te face
să nu te mai simți atât de vinovat

dar e bine, e atât de bine
ești amicul de taină al lamei de ras,
(ha, asta e o altă poveste, la fel de inocentă,
lua-te-ar dracu!),
prin ferestre răzbate frenezia automobilelor
care fac dragoste și se bucură din claxoane,
fericirea lor e cea care te sugrumă

(e tot atâta aer și spațiu
ca-ntr-un pumn de copil)
râsul tău se sparge de fiecare colț al camerei
pereții au o trăire aparte
și tot atâtea unghii,
doar viața ta picură mereu altfel
direct din tavan

strigă, strigă cu mine:
fiecare obsesie are zugravul ei dement
și făr-o ureche!