Vorbesc
cu muntele vrăjit din gânduri
invidie nu este, doar izvoare,
unde-n ape peștii urcă în amonte.

Nu mi-a secat deloc curajul,
în inimă-i fac iubirii loc.

Străbat prin vânturoase întâmplări,
un sat de vise-n case
acoperite cu țigla cerului tău,

de-ți port în ochi chipul
înmiresmat de vânt.

Știu cum locuiesc în tine demult
tu în mine pregătești masa de prânz
și ne hrănim unul pe altul
cu trandafiri de carne înfloriți.