Deseori mă năpustesc pe străzi
studiez toate clădirile
și le pun la locul lor,
construiesc o nouă ordine
după alte criterii de adevăr.
Sunt un îndrăgostit
care se autodepășește și scrie
așa, ca un culegător de date și fapte reale
le dă drumul să se expună
cum face un istoric scrupulos
ce desfășoară evenimentele în curgere
ca și zilele vieții sale.


Și e un efort descumpănit.

Îmi irită ochii și gândurile
pe care le neglijez de o vreme,
aproape mă stăpânesc întâmplările,
îmi pipăie pielea și se retrag.
Cu mâinile îmbrațișez gesturi prin aer,
vorbesc cu clipele trecute
ca și cum aș vorbi cu mama.

Noaptea n-am nici un sfetnic,
iar faptul că unele lucruri
par fără determinare
mă stârnesc și mă umplu de draci.

Știu că timpul e așa ca o umbră,
te urmărește până se contopește cu tine
într-un punct fix la amiază,
dar dacă reconstitui din ziduri viața,
lăsați-mă să vă arăt cum a fost
și cum este în ochii și mintea
celor mușcați de mistificările prezentului!