Spune-mi, Dunăre zglobie cu valurile-ți înspumate,
În lungul drum ce îl străbați prin multe țări încântătoare,
În învolburata-ți apă, câte vieți ai înghițit oare,
Câte suflete și inimi lăsat-ai îndurerate?

Tu nu te-ai gândit vreodată ce dezastru lași în urmă-ți,
Câtă jale o să fie și câte lacrimi amare?
N-ai lăsat decât necazuri, ponegrire, supărare
Și ți-ai săturat acuma, Dunăre, apa flămândă-ți?

Căci flămândă ești tu, soro, apa ți-e învolburată,
Dușmănia-ți fără margini mi-a răpit a mea iubită,
Inima mi-ai sfâșiat-o, ai lăsat-o părăsită
De o dragoste frumoasă, și-acum plânge-ndurerată!