Prin oglinzile din fier privesc
Spre ceea ce se-ntâmplă-n urmă;
Mă târăsc scârbit, cu silă strivesc
Cenușa prea neagră din urnă.

E doar un chip cu fețe de cristal
Ce adună în el urme de sclipire,
Vibrează smoala din el infernal
Devine mai mat cu fiece trăire.

Cu talpa-mi apăs pe muchiile lui
Să-i sparg rânjetul demonic,
Îmi lasă însă dâre adânci de cui
Cu vârful muiat în viitorul retoric.