Mi-am pus sufletul în zbor
pe aripile păsării de seară
cu îndemnul să nu uite
inima în care am fost frați.

Nopții i-am cerut
să-mi răpească stelele și luna,
umbră să nu lase,
împreună cu ele să fiu.

Când întunericul o să-mi clatine
liniștea adâncă-n mormânt
și diminețile pe nepusă masă
sosesc la mine,
spiritul și ființarea lui
sp-mi alunge singurătatea.

Din ziua golită de sens
când soarele se înalță,
o mână ciudată îmi face semn,
să pornesc către amiaza văzduhului.

Stau îngerii la vămi și trec,
în aura ce se întrupează
văd sufletul în lumină,
crez nepieritor
de rara avis.