Oh, acum îi cred pe cei disperați
acum când toamna urcă în mine ca o dementă
cu frunzele-i bezmetice ce urlă a dor
apoi cad în apa tulbure a unui suflet în amurg
da, îi cred
toate amintirile cu tine
aduc o sete roșie neînvinsă
durerea asta ca păsări negre traversând deșertul
Oh, cum îi mai cred!
cum înțeleg acum regretul amar
ocean de întuneric
ce mă învăluie deodată
cum am putut să smulg raiul din mine?
ca atunci când amputezi un braț pe viu
am ales infernul
unde tăcerea ta de piatră mă ucide.
Oh, cum îi mai cred!