Se-apleacă-ngreunate coroanele bătrâne
Din trunchiul cândva falnic, ocrotitor de viață,
Și-n urma lor, vrăjite, imagini vor rămâne
În cărțile brodate cu lucii reci de gheață.

Pe cerul fără margini acoperind pământul
Apare o săgeată umbrind oglinda lunii.
În calea ei grăbită, mai iute decât vântul,
E martoră tăcută la înoirea lumii.

Se-nchină sclipitoare puzderia de astre
În fața lunii veșnici, romanță născătoare,
Și-n liniștea răpusă de spumele albastre,
Doar bărcile lui Isis plutesc nemuriotoare.