Când cobor prin podgoriile coapte,
un dor m-atinge
în furca pieptului,
îți luminează
culesul de struguri.

Dealurile sărută soarele
părtinitor
în hlamida metalică a toamnei,
grăbită de presimțirea ploilor,
măreția sărbătorilor să-i pună cunună
de aleasă doamnă.

Un semn al cerului se naște
în semințe și sâmburi,
crusta închisă a pământului
se desprinde de oiștea lunii
și o lumină tot mai rece cade
în bătaia vântului peste fluturii morți.

Vin vremurile întoarcerii-n cochilie,
în odăile încălzite
cu miros de busuioc și damf de tulburel,
aștept săniile iernii să treacă munții,
vor face câte un popas
pe ulițele unde copiii și oamenii de zăpadă
încoronează sărbătorile nașterii
în colind magic.