M-am întâlnit de multe ori cu ea
chiar și în ochi ne-am privit,
dar era mereu grăbită.
De la începuturile lumii a fost aleasă
Florăreasa lui Dumnezeu
pentru care trebuie să-I decoreze, în fiecare oră și zi,
casa și grădina universului, cu cele mai deosebite
închipuiri ale sufletului.
Am văzut cum a cules un suflet de trandafir, abea îmbobocit,
înroșit de iubire, când încă-i mai zvâcneu mușchii
și degetele mângîiau în aer lira vieții, iar ochii
erau limpeziți de durere, pe caldarâmul unei oarecare străzi.
Șoferul era vinovat!?
Mai încolo, într-un spital, frumoasa femeie, o palidă margaretă,
după chinuri și chinuri, cu ultimul zâmbet, i-a mulțumit suspinând Florăresei. La fel și o vecină de pat.
O casă ardea și-năuntru doi copii stingeau focul cu lacrimile lor
și-un brav pompier, ca o ramură de stejar, s-a prabușit mocnind.
Râul umflat a luat bătrâna de la margina satului,
trei ciuperci au omorât o întreagă familie,
un bancher a folosit trambulina ultimului etaj,
căteva păsări și animale au fost împușcate.
Deja Florăreasa are un arnjament ikebana de suflete.
Undeva un război, altundeva niște teroriști oferă
superbe suflete înflorite sau doar îmbobocite, la grămadă,
pe care Florăreasa le preia cu zâmbet și grație,
dar niciodată nu mulțumește.
Apele, pădurile, munții și pustietățile lumii
îi oferă zilnic suflete, chiar dacă rădăcinile lor,
înfipte în urmași, sângerează fără speranțe.
Dumnezeu se bucură văzându-și sufletele din grădină
suave, parfumate de viață, colorate, unele un pic ofilite,
dar oare știe cât de lacomă și perfidă e Florăreasa Lui!?