pentru el aș fi vrut să scriu
ultima poezie de dragoste a lumii
dar eram încă oarecum tânără
încă iubitoare de bărbați cu suflet fragil
bărbați cu priviri de noapte scânteietoare
tandri catifelați blând-uitați

pentru el aș fi vrut să ridic o biserică rusă
cu clopote de aur cântând înspre soare
cu clopote de-argint tăcând înspre lună

vocea lui lăsa urme prin aer mereu
cerul devenea violet norii dansau menuet
părul lui lung și roșu lumina prin ceața lumii
drumul meu înspre el

îmi aducea nuci covrigi flori mici de câmp
desene cu ferestre închise bărci și jumătăți de zeppeline
de fiecare dată când venea înspre mine undeva prin lume ningea
poate prin siberia cu siguranță nu și în africa

el era al meu pentru un timp prescurtat
dar mai era și ultima poezie de dragoste a lumii
pe care cu siguranță am să o scriu într-o zi
cu scrisul meu înalt și frumos caligrafiat
unui alt bărbat