Pe vremea când simțurile îmi erau estompate
nu era plăcere mai mare decât să te privesc pe viu
cum faceai brúderșaft cu întunericul
umărul tău secționa constant fragmente
din globul meu ocular,
și vederea-mi devenea mai încețoșată decât a condamantului scos din viață cu mintea lucidă.

Mă admirai
ca un basorelief pe ceva proaspăt amputat,
spuneai că sunt obișnuit de frumoasă și că celălalte femei și-ar pierde ușor sufletul,
numai uitându-se în oglindă,
eu n-aveam acea slăbiciune, căci tu mă găseai cu ochii mai mereu
stinși în soare
acum știi cum este să adormi
ca un fel de fluid care-și caută sfârșitul în gropi comune
și-n tot acest timp sângele să curgă
fără milă.