Nu mi-a mai rămas decît
să-mi accept ne-putințele
...și să înving presupusele
obstacole ce sînt în mine
simple amăgiri:
din frică - din indiferență
sau din prea-multa uitare
a sinelui



după care
mă voi simți liber
atît de liber încît
nu voi mai avea nevoie
să știu: dacă m-am născut
spre viață sau spre moarte
...și nici să mă mai opun
acelei clipe "a-temporale"
cînd voi deveni
act



cînd voi fi
poate act involut
între nimic și nimeni
...sau act involt
între oricînd și oriunde