Presupusă
pânza păianjenului din colț
privindu-te prin coada ochiului
pare că nu este.
Cu ispita încercării aștept
să-i rup fibra subțire
care acoperă vidul.
Fructul verii prinde culoare,
aroma trupului tău se ridică
în amiaza tăcerii
și înrobește mirosul.
Mâinile mi-au aprins degetele,
străpung cu ele întunericul
prin care se retrage noaptea
închizând adâncul în fântâni.
Dimineți cu fețe de oglinzi
îmbracă marginile absente,
vin și se duc risipite
pe unde ierburile cresc
și nimeni nu le aude.