Parcă-ți revăd umbra, sub potecile lumii,
Șezând pe banca unde noi ne-am cunoscut,
Când însăși noaptea blândă, scris-a lunii:
"Întru nestinse amintiri, primul sărut"
Și ți-am dat tot ce am avut: inima mea,
În noaptea de pe urmă și-n luna nebună,
Scriindu-ți ce-mi va mai rămâne - umbra ta,
Potecile lumii, mormântu-mi drag și o cunună...
"Întru nestinse amintiri, lacrima mea..."




Nu te-am zărit, cu umbra-ți, lângă mine,
Să te numesc blândețea sufletului meu,
Când părăsit, sub jurământu-ți de iubire,
"Întru nestinse amintiri, rămân mereu"..
Și ți-am redat sărut, în nebunia nopții,
În slove despărțite, sub luna îmblânzită,
Jurând că m-a durut, în reveria morții,
Peste poteci nefericite, să fiu... o clipă,
"Întru nestinse amintiri, o umbră fericită..."




ˆTh3Mirr0r