Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau țambre, ce abia se țin să lase dâre de căruțe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuțe,
Ce în câte-o rână agață cer, cu fum ’n fuioare albe-albăstrele.

O ceață parcă ar da să-ntreme din țevi de monștri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cușma să ți-o pui nu-i chip-
Și se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniștei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârțâit de lanț pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Și-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiț întârziat.

Lumini de zâmbet colorate și bolta în depărtări o aprind
Și alaiuri, parcă toate june, se înțes la mese în grupuri șic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moș, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerșind.

Pe strâmta uliță din centru, în locul cel uitat de timpuri,
În negura ce nu pătrunde un singur bec, de nu e lună,
Se simte, la o sticlă în geam, un murmur ca de ”noapte bună”
Și-un cuplu, cu merinde în dar, își încheie vizita în... răstimpuri...

Atât de arar se-adună suflet, ajun, doar două anotimpuri...
24.12.2013