E lumea prea parșivă, domnule, să știi
Și cuvânt e făcut s-ascundă gândul;
Că spusa de n-ar fi și s-ar citi profundul,
Fațada ar fi de sticlă; nu s-ar mai perverti!

Chiar singur de-ți vorbești, te-nșeli amarnic
Spunându-ți că ești altul, narcoman
De gustul propriu... orișice reproș e-n van;
Ești negrul spațiului oglinzii, un fățarnic!

Cunoaștem reactivul; ”Minciuna,
E adevăr întreg, spus ce gândesc!”?...
Numai că spus e-un gând, mărturisesc;
Ce-nșiră un cifru, al limbii cultivat... Cultura!

E gându-ntâi, nu-i spus pe negândite!
Și gându-n sine-i filtru, vorba-i zgomot numai...
Cum veșnic, mariaj e cel crezut că mâna-i
Un gaj de viitor, jurat!?... Nesigur, fapte neîmplinite!

Ce vis stupid e vrutul scris pe frunte,
Paleativ constatator, tânjit de generații,
Ne asumat, ca și cum alții-ar fi degenerații;
Nu fiecare-n parte, în egoimu-ambițiilor mărunte?!

E animalic, recesivul grav, este un pandemic
Atât știutul, cât și neștiut... e-o facere murdară,
Ascunsă-n mistic, pioșenie globală, interplanetară...
E neagra gaură, perversa.... studiată academic!?!
12.06.2012