omul care nu se putea opri să nu mai pună întrebări
semăna cu forest forest gump
în copilăria mea atât de îndepărtată
a fost prietenul meu cel mai bun
suferind la ieșirea din adolescență
de cel mai lung cuvânt din limba română
care nu avea loc pe nici un bilet obișnuit de externare
din spitalul tbc ori în dicționarul-tezaur
el era dublul meu melancolic
nesaturat de întrebări surâzătoare
eu eram triplul lui așteptând clipa
când are să iasă din spital
continuând discuția evanghelică
despre demonii care au cerut voie
să se ascundă într-o turmă de porci
pe plaja cărei mări nu se vor mai dezbrăca
nudistele din poeme excitante cu grație istorică
împreunându-se în mocirla lumii
împreună devenisem cei mai profunzi filosofi
diseminându-l subliminal pe forest forest gump
alergând după cel mai lung cuvânt din limba română
cum vara navetiștii se agață
de ultima scară a unui interregio maro- cobalt
când prietenul meu din copilăria mea se îndepărta
de forest forest gump lăsându-l mai mult singur
cu limba scoasă de-un cot toți au început
să mă alerge prin tratatele de medicină
să la pronunț cum se pronunță
cuvântul vinovat incurabil ca poezia
aliniați ca pentru paradă șefii de stat
stăteau numai în poziție de drepți
așteptând ca prietenul meu ajuns
atât de aproape să-și deschidă parașuta
și să le spună ca traian te
nu vă mai ogoiți atâta cu doliul național pentru poezie
la revedere vietnam fie-vă țărâna ușoară
o voi îngrășa cu versurile nescrise de crăciun
vă voi face o întâmpinare zeiască

dacă acest Cuvânt ar fi Dumnezeu din Talmud
lumea –ntreagă ar pieri într-o clipă

acest cuvânt nu este Dumnezeu din Talmud
este doar suferința eternă a prietenului meu
în numele căruia mi-a mai rămas să trăiesc dublul
și triplul meu negativ aproape perfect al vieții mele
despre celelalte cuvinte mai bolnave decât omul bolnav de inefabil
se știe doar că nu se vor vindeca înfrigurate de întrebările lumii
se știe doar că numai în protoromână cuvintele
au exprimat mai mult decât un imperiu de sensuri