fix la 4 pm. în curtea școlii
mai întîi iese Lia cu obrajii roșii apoi Alex cu fața tristă
urcăm în mașină fără să scoatem o vorbă

ultimul sunet al clopoțelului

acasă tăcerea apăsătoare farfuria cu supă lacrimile
acasă în jurul mesei fărîmiturile

tîrziu ușa metalică sparge tăcerea
ea intră cu fața obosită și ne primește în brațe
noi sughițăm ca după o despărțire de viață

zilnic aceeași rutină copiii puțin mai înalți
noi puțin mai tăcuți
cum o mare povară s-ar lăsa purtată
de întreaga familie


fix la 6 am. soneriile telefoanelor
ochii largi pentru spaima ce va să pătrundă
așteptarea clopoțelului


ne legăm șireturile la unison
deschidem ușa metalică
tiptil să nu o trezim ne îndreptăm spre mașină

ne înțelegem prin semne